Descriere proprietate
- REDUCERE DE PRET -
Va prezentam spre vanzare un apartament cuceritor de la primul pas.
Alcatuit din 3 camere spatioase, cu suprafata utila de 77.59 mp si un balcon de 11.43 mp, cu orientare sud-vest, apartamentul cuprinde un living de 25.81 mp, doua dormitoare (unul cu suprafata de 14.42 mp si celalalt de 13.37 mp mobilat ca un dressing incapator), o bucatarie de 8.27 mp, doua bai (una cu cada, de 5 mp si una cu dus, de 3.21 mp) si doua holuri deschise (unul de 2.52 mp si celalalt de 4.99 mp)
Aflat in Doamna Ghica Plaza, un complex rezidential construit de una dintre firmele de constructii prestigioase din Romania si finalizat in 2009, se vinde complet mobilat si utilat cu echipamente, elemente de mobilier si corpuri de iluminat de calitate superioara si intr-o conditie si stare de functionalitate foarte buna.
Apartamentul este luminos, generos si elegant prin modul de compartimentare si proportiile camerelor, prin finisajele si culorile bine alese. Balconul lung si deschis invita la relaxare.
Proprietarii acestui ansamblu beneficiaza de o serie de avantaje ale vietii moderne in comunitate: paza permanenta, servicii de asistenta tehnica 24 din 24, supraveghere video a intrarii si a holurilor comune, curte comuna si loc de joaca pentru copii, posibilitatea unui loc de parcare propriu, spatii comerciale la parter (Mega Image, curatatorie, salon de infrumusetare).
Intrarea in cladire este spatioasa, finisata cu piatra naturala si tencuiala, curata si ingrijita.
Se invecineaza cu centrul comercial Lidl in imediata apropiere, dar si cu Profi Citiy, Kaufland (7 minute cu masina), Mega Mall (9 minute cu masina), piata Obor (8 minute cu masina), parcul Lunca Florilor (cateva minute de mers pe jos), Scoala gimnaziala nr.145 si Gradinita nr.129. Pentru iubitorii de sport, in apropriere se afla terenuri de baschet si tenis de masa.
Se poate ajunge chiar in fata complexului cu autobuzul 143 de la Bucur Obor (circa 15 minute de mers).
Cu masina se poate ajunge la Piata Universitatii in circa 15-20 minute in conditii de trafic mediu. La orele de varf, timpul petrecut in trafic pe distanta dintre complexul imobiliar si Piata Universitatii poate ajunge la 30 de minute. Se poate iesi foarte repede spre autostrada A3 si A2, precum si la metrou Iancului si Obor.
Pretul este usor negociabil.
Persoanele interesate de vizionare sunt rugate sa sune pentru programarea acesteia.