Descriere proprietate
Bună ziua, sunt Zoltan Fejer și vă prezint spre vânzare o proprietate situată în cea mai căutată și dorită parte a orașului de sub Tâmpa.
Sunteți pe strada Republicii, cred că la mijlocul străzii, iar când ieșiți pe poartă indiferent de sezon, decizia este dificilă. Incotro? Mergând în stânga, vă pierdeți în superba și binecunoscuta zonă a Pieței Sfatului, unde străzile adiacente, Apollonia Hirscher, Michael Weiss, Mureșenilor, Piața Enescu, vă așteaptă cu o impresionantă varietate de restaurante și terase cu specific autentic românesc și nu numai, dar și obiective turistice, precum Biserica Neagră, Strada Sforii, Aleea Tiberiu Brediceanu, Muzeul Civilizației Urbane, Poarta Schei, care vor umple ziua de la răsărit până la apus. Mergând în dreapta, superbul Parc Titulescu vă așteaptă cu alei liniștite și umbrite de vegetația îngrijită, dar și „oaza de liniște în mijlocul orașului”. Să nu uităm de Drumul Poienii, în câteva minute sunteți la Belvedere, unde noaptea, milioanele de luminițe ale orașului vă vor trimite cu gândul spre o lume de poveste. Despre traseul spre Poiana Brașov, cred eu că nu este cazul să detaliem.
Apartamentul propus este situate la etajul 1, are o structură nedecomandată, o suprafață utilă totală de 73 mp și este compus din 2 camere, bucătărie, baie, cămară și casa scării. Proprietății revine și o magazie de 8 mp.
Este ideală pentru un cuplu tânăr, pentru reședință personală, iar prin îmbunătățiri se poate transforma într-o afacere AirBnB sau regim hotelier. Decizia vă aparține!
Pentru detalii și vizionare, vă rog să mă contactați telefonic