Descriere proprietate
Vă oferim spre închiriere o casă tip duplex, situată în Florești, într-o zonă liniștită, pe o stradă asfaltată și cu trafic auto redus.
Casa este dispusă pe un regim de înălțime P+E, cu un design modern și mobilă de calitate. Are o suprafață utilă desfășurată de 110 mp și este compartimentată astfel:
- la intrare dispune de o terasă acoperită generoasă, ce poate avea multiple funcțiuni: loc de depozitat biciclete, trotinete, dar și de servit cafeaua dimineața, alături de cei dragi;
- la Parter găsim un living spațios, cu o colțar generos, locul de luat masa ce comunică cu bucătăria super utilată cu un bar modern. Geamurile sunt generoase, oferind o ambianță plăcută, cu lumină naturală pe tot parcursul zilei. Din living se poate ieși pe terasa exterioară, unde este amplasată o pergolă din lemn, cu masă și scaune, unde se poate face un grătar, împreună cu prietenii. Tot la acest nivel mai regăsim un loc de depozitare, baia și scările de acces la etaj.
- Nivelul superior ne pune la dispoziție trei dormitoare elegante și luminate, dintre care unul poate fi folosit ca birou, o baie și holul de acces. Două dormitoare dispun de terase proprii.
Construcția a fost realizată în anul 20106, cu materiale de bună calitate și dispune de centrală termică proprie.
Proprietatea dispune de un teren în suprafață de 269 mp, frumos amenajat și delimitat pe zone. Astfel, terenul din fața casei este pavat parțial pe accesul în casă, iar gazonul atent îngrijit ne conduce spre partea din spate a casei, unde găsim zona de relaxare.
Mașina poate fi parcată atât în interiorul curții, cât și în fața casei, pe terenul-drum aflat în coproprietate cu vecinii. Astfel, pot fi parcate cu ușurință două autoturisme.
Se află în imediata apropiere de Jysk, piață, magazine, Atelierul de Pizza, dar și la numai 2 minute de mers cu mașina de Parcul din Florești.
Clasa energetică a clădirii: B
Consum anual specific de energie primară: 145.92
Indice de emisii echivalent CO2: 28.15
Consum anual specific de energie din surse regenerabile: 0.
Pentru mai multe detalii sau o vizionare, contactați-ne cu încredere!